Gările României care merită o oprire

Iași: Palatul Dogilor pe Bahlui

Gara din Iași a fost construită în 1870, pe un teren mlăștinos de pe șesul Bahluiului. Este a treia gară din România și una dintre puținele clădiri de infrastructură din țară proiectate cu o intenție estetică explicită. Arhitectul austriac Johan De Wachter s-a inspirat din Palatul Dogilor din Veneția. Fațada venețiano-gotică, cu logia sculptată de la etaj, era inițial vopsită în roz, cu logia roșie - un contrast cromatic deliberat cu parcul din față și cu dealurile Galatei.

Gara a fost construită la indicațiile regelui Carol I, în cadrul unui plan mai amplu de conectare feroviară a Moldovei. Inaugurarea liniei Pașcani–Iași, în mai 1870, a precedat cu doi ani legătura directă între Iași și București. În acest timp, călătorii care voiau să ajungă în Capitală trebuiau să facă un ocol prin Cernăuți și Viena, cu vaporul pe Dunăre până la Giurgiu, o călătorie de două zile și două nopți.

În 1877, pe peronul gării a sosit trenul imperial rus cu țarul Alexandru al II-lea, la întâlnirea care a precedat intrarea României în Războiul de Independență. În timpul Primului Război Mondial, când Iași devenise capitala de război a României, gara a primit sute de mii de refugiați veniți din sudul țării, alături de familia regală și instituțiile statului. Turiștii care ajung azi la Iași găsesc clădirea parțial restaurată - corpul central a revenit la forma inițială, corpurile laterale au fost acoperite cu sticlă fumurie în anii 2000, o intervenție controversată.

Sinaia: gara regalității și a marilor trenuri

Gara din Sinaia a fost deschisă publicului în decembrie 1879, odată cu inaugurarea primei linii de cale ferată care traversa Carpații, prin Valea Prahovei. Orașul avusese anterior nu mai puțin de trei gări, în diverse configurații. Cea actuală a rămas punctul de oprire al Orient Express și al Arlberg Express la începutul secolului XX - fapt care spune destule despre statutul pe care îl avea Sinaia în peisajul european al epocii. Membrii Casei Regale coborau aici în mod curent; același peron l-a primit și pe președintele american Gerald Ford.

Turiștii care ajung azi la Sinaia găsesc o clădire cu o arhitectură modest proporționată față de istoria ei, dar contextul îi conferă o greutate aparte: la câteva sute de metri se află Castelul Peleș, reședință regală de vară. Clădirea gării nu este monumentală, dar localizarea și trecutul o fac relevantă pentru orice călător interesat de România interbelică.

Băile Herculane: un castel de vânătoare lângă șine

Gara din Băile Herculane este construită între 1878 și 1886, în stil baroc vienez, după planurile arhitectului A.D. Serres. Clădirea a fost concepută să reproducă, la scară adaptată, castelul de vânătoare al împărătesei Maria Tereza din apropierea Vienei. Cupolele și arcele de cerc sub diverse îmbinări o diferențiază net de orice altă gară din rețeaua CFR.

Este considerată de mulți turiști cea mai frumoasă gară din România - o apreciere relativă, dar care reflectă coerența arhitecturală și starea relativ bună a clădirii față de alte gări istorice din țară. Turiștii care ajung la Băile Herculane pot include gara în același traseu cu băile termale, parcul stațiunii și Villa Neptun - toate aparținând aceleiași perioade de dezvoltare a stațiunii sub Imperiul Austro-Ungar.

Cluj-Napoca: echerul și compasul de pe perete

Gara din Cluj-Napoca a fost finalizată în 1870 de firma engleză Warring, după planurile lui Karl von Gegg - același inginer care proiectase calea ferată ce traversează Munții Semmering din Austria, considerată la acea vreme o realizare tehnică imposibilă. Pe unul dintre pereții clădirii se poate vedea și astăzi simbolul masonic al echerului și compasului. Detaliul nu apare în materialele turistice oficiale, dar este vizibil pentru oricine intră în clădire cu atenție.

Oradea: piatra de temelie pusă de Franz Josef și Sissy

Pe 27 mai 1857, împăratul Franz Josef și împărăteasa Elisabeta – Sissy - au pus piatra de temelie a gării centrale din Oradea. Un an mai târziu, primul tren intra în stație. Gara a traversat un secol și jumătate de istorie fără să-și piardă funcția de nod feroviar major în nord-vestul României. În 1973, a servit drept loc de filmare pentru serialul „Pistruiatul". Clădirea este una dintre cele mai mari gări din regiune și se află în continuare în centrul orașului.

Jimbolia: muzeul din gară

Gara din Jimbolia, județul Timiș, a fost proiectată de arhitectul Pfaff Ferenc (1851–1913), un nume prezent și în arhitectura altor orașe din fostul Imperiu Austro-Ungar. Ceea ce o face distinctă față de alte gări de dimensiuni similare este muzeul feroviarilor amenajat în interior. Aici se pot admira o tricicletă cu care se făcea controlul liniilor în secolul XIX, un birou de mișcare din secolul XX (spațiul operațional unde agentul de stație coordona circulația trenurilor), felinare și aparate de infrastructură feroviară. Este unul dintre puținele muzee de acest tip din România accesibil publicului în interiorul unei gări active.

Ce rămâne dintr-o rețea cu ambiții

Rețeaua feroviară românească a luat naștere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adesea cu capital și expertiză străine - firme engleze, arhitecți austrieci, ingineri germani. Gările construite în acea perioadă au avut un rol care depășea simpla funcție de transport: erau porți de intrare în orașe, clădiri reprezentative ale unei administrații care voia să semnaleze modernizarea. Unele au fost demolate în comunism sau după 1989. Cele care au supraviețuit merită vizitate nu pentru confortul pe care îl oferă astăzi - care rămâne, în general, modest - ci pentru că sunt documente arhitecturale și istorice deschise publicului, fără bilet de intrare.