Știri din Turism

Jurnalul unui călător perplex

De la lifturi „bântuite” în Ierusalim, la ploi de condimente în Danemarca, am străbătut globul pentru a înțelege de ce oamenii fac lucrurile pe care le fac. Uneori, cea mai bună lecție de istorie nu se află în muzee, ci în gesturile care ne lasă cu gura căscată

De Ovidiu Andrei · Actualizat 3 minute de citit
Lift de Sabbath

Era o seară de vineri în Ierusalim când am experimentat prima „ciudățenie” care mi-a resetat busola culturală. Intrasem în liftul hotelului, grăbit să ajung la cină, când am observat ceva bizar: cabina oprea metodic la fiecare etaj, deși eram singur. Nu, nu era o defecțiune tehnică și nici o glumă a personalului. Intrasem, fără să știu, într-un „Lift de Sabat”.

Liniștea tehnologică a Sabatului

În Israel, timpul pare să se oprească în loc o dată pe săptămână. Pentru evreii ultra-ortodocși, apăsarea unui buton electric este considerată o formă de „muncă” sau de „aprindere a focului”, acțiuni strict interzise în ziua de odihnă. Soluția? Ingineria s-a adaptat credinței. Liftul funcționează pe un algoritm automat, scutind credinciosul de efortul fizic și spiritual de a închide un circuit electric. Este o lecție fascinantă despre cum tradiția și tehnologia pot coexista, fără să se combată reciproc.

Mireasma de scorțișoară a burlacilor danezi

Lăsând în urmă liniștea solemnă a Israelului, am ajuns în Copenhaga, unde am dat peste o scenă care părea desprinsă dintr-o farsă studențească. Un tânăr de 25 de ani stătea legat de un stâlp, în timp ce prietenii lui îl acopereau cu nori de scorțișoară, sub privirile amuzate ale trecătorilor.

„E încă singur”, mi-a explicat un localnic, râzând. Tradiția vine de la vechii negustori de mirodenii care, mereu pe drumuri, uitau să se mai căsătorească. Astăzi, dacă atingi sfertul de veac fără un partener de viață, Danemarca se asigură că vei mirosi a desert de Crăciun pentru câteva zile bune. E un mod brutal, dar vesel, prin care comunitatea îți amintește că viața e mai dulce în doi.

Sacrificiul și sunetul recunoștinței

Călătoria m-a purtat apoi spre extremele emoționale ale Indoneziei și Japoniei. În tribul Dani din Papua, am învățat despre o formă de doliu care îți îngheață sângele: amputarea degetelor. Pentru femeile din trib, pierderea unei rude nu se plânge doar cu lacrimi, ci se marchează fizic. Deși practica dispare sub presiunea lumii moderne, ea rămâne o dovadă crudă a credinței că durerea spiritului trebuie să fie oglindită de cea a trupului pentru a aduce pace celui plecat.

Contrastul a venit câteva zile mai târziu, într-un bar de ramen din Tokyo. Acolo, liniștea nu era o virtute. Din contră, localul răsuna de sunete de sorbit atât de puternice, încât într-un restaurant european aș fi fost poftit afară.

„Slurping-ul” este, în Japonia, cel mai mare compliment pe care îl poți face bucătarului. Când sorbi tăițeii cu zgomot, nu ești nepoliticos; transmiți, de fapt, două mesaje: că mâncarea e delicioasă și că ești prea nerăbdător să o savurezi pentru a mai aștepta să se răcească. Aerul tras odată cu tăițeii intensifică aroma, o știință a gustului pe care japonezii au transformat-o în etichetă.

Diavolul care sare peste leagăne

Ultima oprire a fost în Castillo de Murcia, Spania, unde am văzut cum frica de necunoscut este învinsă prin... sărituri. Festivalul „El Colacho” transformă străzile într-o pistă de obstacole pentru „diavoli” costumați care sar peste bebeluși așezați pe saltele. Pare un coșmar pentru orice normă de siguranță infantilă, dar pentru localnici este un ritual de purificare ce datează din 1620. Saltul diavolului peste prunc este promisiunea că cel mic va crește ferit de boli și spirite rele.

Lumea nu este ciudată; este doar diversă. Fiecare obicei, oricât de bizar ar părea la prima vedere, are o rădăcină adâncă în istorie, frică sau recunoștință. Data viitoare când vezi ceva ce nu înțelegi într-o călătorie, nu strâmba din nas. Zâmbește și întreabă „de ce?”. Răspunsul s-ar putea să fie cea mai frumoasă poveste cu care te întorci acasă.

Distribuie:
ovidiu-andrei
Ovidiu Andrei

Jurnalist

Sunt absolvent al Facultății de Litere a Universității București din anul 1999 și scriu din pasiune despre oamenii, experiențele și obiceiurile pe care le întâlnesc în călătoriile mele. În 2021 am absolvit un Master în Turism și Patrimoniu iar de atunci colaborez cu agenții de turism și organizații din această industrie din toată lumea pentru a promova destinații și experiențe memorabile pentru cei care iubesc călătoriile. Fac asta pentru că din călătorii am avut cel mai mult de învățat.