Patru bazare care au schimbat istoria comerțului și merită o călătorie specială

Kapaliçarși, Istanbul - cel mai mare bazar acoperit din lume

A fost construit în 1455, la doar doi ani după ce Mehmed al II-lea cucerise Constantinopolul. Sultanul a ridicat mai întâi un bedesten - o structură acoperită pentru comerțul cu țesături și bijuterii - iar în jurul lui a crescut, timp de secole, un întreg oraș comercial. Azi, Marele Bazar din Istanbul are 61 de străzi acoperite, peste 4.000 de magazine și între 250.000 și 400.000 de vizitatori pe zi, conform datelor publicate de autoritățile turce de turism. Este unul dintre cele mai vizitate locuri din lume.

Ceea ce îl face distinct nu este doar dimensiunea. Bazarul are o logică internă: fiecare zonă a fost, istoric, dedicată unui tip de marfă - bijuterii, covoare, ceramică, piele, mirodenii. Această specializare pe zone se păstrează parțial și astăzi. Covoarele turcești tradiționale, în special cele din lână sau mătase lucrate manual, rămân printre cele mai căutate achiziții - prețurile variază enorm și negocierea este așteptată. La fel și ceramica de Iznik, cu decorul floral caracteristic pe fond alb-albastru, sau lămpile otomane din metal perforat și sticlă colorată. Mirodenii, ceai de mere, rahat și cafea turcească pot fi găsite în zona adiacentă Bazarului Egiptean (Misir Çarşisi), la câteva minute distanță.

Un detaliu mai puțin știut: bazarul are propriul sistem de securitate și pompieri încă din perioada otomană, iar cele 21 de porți de intrare erau încuiate noaptea. A ars de mai multe ori de-a lungul istoriei - incendii majore în 1515, 1548, 1588, 1618 - și a fost refăcut de fiecare dată.

Khan el-Khalili, Cairo - peste șase secole de comerț în inima orașului fatimid

A fost ridicat în 1382 de emirul mameluc Djaharks el-Khalili, pe locul fostei necropole a califilor fatimizi (numele dinastiei vine de la Fatima, fiica Profetului Muhammad și soția lui Ali ibn Abi Talib) - un detaliu care, la vremea respectivă, a stârnit scandal. Emirul a demolat mausoleele și a construit un han (caravanserai) pentru negustorii care veneau din tot Orientul Mijlociu. Bazarul a crescut în jurul acestui han și a devenit, în decurs de câteva generații, centrul comercial al Cairo-ului medieval.

Azi, Khan el-Khalili ocupă un labirint de alei în cartierul islamic al orașului, în apropierea moscheii Al-Azhar. Zona este împărțită informal pe specialități: o stradă pentru aurari, alta pentru vânzătorii de mirodenii, alta pentru suveniruri și papirus, alta pentru pergamente și antichități. Lămpile din metal perforat, specifice arhitecturii islamice, sunt printre obiectele cel mai greu de găsit în altă parte - sunt lucrate manual, cu modele geometrice sau florale, și proiectează pe pereți tipare de lumină caracteristice. Bijuteriile din aur și argint sunt vândute la prețul gramului, cu adaos de manoperă, ceea ce face prețul relativ transparent față de alte piețe. Mirodenii precum chimenul sau coriandrul egiptean, alături de hibiscus uscat (karkadé) și esențe de parfum fără alcool, sunt cumpărături practice și cu specific local.

Cafeneaua El Fishawi, deschisă în 1773 și funcționând, conform tradiției locale, fără întrerupere de atunci, se află în inima bazarului. Scriitorul Naguib Mahfouz, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, era client obișnuit - faptul este consemnat în mai multe surse biografice.

Souks-urile din Marrakech - rețeaua de piețe specializate a unei capitale medievale

Marrakech a fost fondată în jurul anului 1070 de dinastia almoravidă și a funcționat secole la rând ca centru comercial între Africa subsahariană, lumea arabă și Europa mediteraneană. Souks-urile - piețele specializate din Medina - sunt o moștenire directă a acestui rol. Medina Marrakech (orașul vechi, tradițional) este înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1985.

Spre deosebire de bazarele acoperite din Istanbul sau Cairo, souks-urile din Marrakech sunt o rețea de străzi în aer liber sau parțial acoperite, fiecare dedicată unui meșteșug: Souk Semmarine pentru textile și îmbrăcăminte, Souk des Teinturiers pentru vopsitorie tradițională - unde sculele de lână sunt atârnate la uscat în culori vii deasupra aleilor -, Souk Cherratin pentru piele și articole de marochinărie, Souk des Babouches pentru papuci tradiționali din piele. Tăbăcăria Chouara, vizibilă de pe terasele clădirilor din jur, funcționează după aceleași metode din secolul al XI-lea: cuve de piatră cu vopsele naturale, muncă manuală, miros puternic de amoniac.

Ce merită cumpărat: covoare berbere lucrate manual (kilim-uri plate sau covoare cu nod berber), ceramică de Safi sau Fes, papuci tradiționali nord-africani din piele naturală vopsită (babouches), recipiente din argilă pentru tagine (tocănță gătită lent, din miel cu prune și migdale sau pui cu lămâie murată), ulei de argan pur și apă de trandafir. Argania spinosa, copacul din care se extrage uleiul de argan, crește exclusiv în sudul Marocului - produsul este cu greu de contrafăcut dacă este cumpărat direct de la producători locali sau cooperative feminine certificate.

Bazar-e Vakil, Shiraz - monumentul comercial al dinastiei Zand

A fost construit începând cu 1766, prin ordinul lui Karim Khan Zand, conducătorul care a făcut din Shiraz capitala Iranului și a transformat orașul într-un centru cultural și comercial de prim rang. Vakil înseamnă „regent" în persană - titlul pe care Karim Khan și l-a asumat, refuzând să se proclame șah. Bazarul face parte din Complexul Vakil, alături de moschee, palat și hammam, toate construite în același stil al epocii Zand.

Arhitectura este una dintre trăsăturile care îl diferențiază: bolți crenelate din cărămidă cu ornamente din ghips sculptat, luminate natural prin oculi (deschideri circulare), care creează o lumină difuză în interiorul galeriilor. Bazarul are două galerii principale intersectate, în cruce, fiecare cu lungime de aproximativ 200 de metri.

Shiraz este renumit în Iran pentru covoare - covorul de Shiraz, cu motive geometrice și culori vegetale, este unul dintre cele mai recunoscute tipuri din producția persană. Tot aici se găsesc țesături din mătase, miniaturi persane pictate manual pe os sau pe hârtie, argintărie și obiecte din aramă bătută, alături de dulciuri locale specifice: Masghati (un fel de halva cu apă de trandafiri și șofran) și Koloocheh (biscuiți umpluți cu nucă sau curmale).

Bazarul rămâne funcțional - nu este un muzeu, ci o piață activă, unde comercianții locali cumpără și vând zilnic. Această calitate, a unui spațiu comercial viu care există neîntrerupt de peste 250 de ani, este ceea ce îl face mai greu de înlocuit cu orice replică modernă.