Când vom ajunge la Brașov pe autostradă
Proiectul autostrăzii A3 Ploiești-Brașov, foarte important pentru legătura rapidă cu stațiunile de pe Valea Prahovei, a fost deblocat. Autostrada este de o complexitate tehnică ridicată și are o valoare semnificativă, de câteva miliarde de euro. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru StiriDinTurism.ro, Gabriel Budescu, director general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), spune că specialiștii au găsit soluția pentru reluarea investigațiilor de teren, necesare finalizării Studiului de Fezabilitate.
StiriDinTurism.ro: Ce proiecte rutiere (autostrăzi, drumuri expres) se află în portofoliul direct al CNIR?
Gabriel Budescu: Compania Națională de Investiții Rutiere derulează 11 proiecte majore pentru construirea a 359 kilometri de autostradă și drum expres, iar alte patru obiective pentru 438 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt în etapa realizării studiilor de fezabilitate.
Avem proiecte de investiții în toate regiunile istorice ale țării, Muntenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea, autostrăzi și drumuri expres care, odată finalizate, vor schimba geografia regiunilor.
În privința contractelor de proiectare și execuție, pe A8, Autostrada care va asigura conexiunea Moldovei cu Transilvania și cu rețeaua europeană de transport, CNIR are în portofoliul de proiecte opt loturi cu o lungime de peste 200 kilometri, cu stadii diferite, de la licitații în etapa finală până la șantiere demarate. În Vestul țării, în stadiu avansat sunt lucrările pentru lotul Chiribiș-Biharia, aproape 30 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania Cluj Napoca-Oradea pe care îi vom inaugura în câteva luni, înainte de termenul din contract. Pregătim începerea lucrărilor pentru Drumul Expres Focșani-Brăila, care va pune în valoare și mai bine Podul peste Dunăre de la Brăila prin conexiunea cu Autostrada Moldovei. Tot în privința contractelor de proiectare și execuție urmează desemnarea câștigătorilor pentru două drumuri expres: Bacău-Piatra Neamț, respectiv legătura viitorului Terminal 2 de la Aeroportul Otopeni cu Autostrada Bucureștiului-A0.
Dacă ne referim la cele patru contracte pentru studii de fezabilitate, deblocarea contractului pentru Autostrada A3 Ploiești-Brașov a fost o provocare, la fel și stabilirea unui nou traseu pentru A13 Brașov-Bacău. Pentru autostrada București-Giurgiu, primul drum de mare viteză care se proiectează la frontiera cu Bulgaria analizăm primele propuneri cu variantele de traseu, iar în etapa proiectării este Drumul Expres Brăila-Tulcea, un obiectiv care poate deveni parte a unui nou coridor de transport pe relația Est-Vest.
Autostrada București-Giurgiu, cu impact pentru turismul internațional
StiriDinTurism.ro: Ce proiecte rutiere aflate în portofoliul CNIR prioritizează accesul către regiunile cu potențial turistic ridicat (cum ar fi Bucovina, Maramureș, Moldova sau Transilvania)?
Gabriel Budescu: O rețea modernă cu autostrăzi și drumuri expres înseamnă dezvoltare economică, reducerea timpului de călătorie și siguranță la volan. Deblocarea investițiilor inclusiv în infrastructura turistică și accesul facil al turiștilor la principalele obiective sunt alte efecte pozitive directe pe care așteptăm odată cu fiecare proiect de autostradă.
Autostrada A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni, denumită ”Autostrada Unirii” va uni, prin infrastructură rutieră la standarde europene Moldova cu Transilvania și mai departe cu rețeaua națională și europeană de autostrăzi, iar cu ajutorul fondurilor din Programul SAFE va deschide calea A8 spre Chișinău. Este foarte importantă și conexiunea cu Muntenia prin A7-Autostrada Moldovei, astfel cele două coridoare, A7 și A8 vor facilita transporturile între cele trei provincii istorice.
Un al doilea proiect major pentru trecerea Carpaților și asigurarea conectivității între centrul și est-ul țării este A13 Brașov-Bacău, acum în etapa realizării Studiului de Fezabilitate. Dacă privim în perspectivă legătura cu Autostrada Moldovei și mai departe cu Drumurile Expres Focșani-Brăila, respectiv Brăila-Tulcea se poate naște un nou coridor care să includă Litoralul și Delta Dunării, Brașov și Sibiu sau Brașov-Cluj-Oradea spre vest-ul țării.
Cu impact pentru turismul internațional, considerăm a fi și Autostrada București-Giurgiu. Ruta este cea mai tranzitată între România și Bulgaria, o componetă importantă pentru ca cele trei capitale europene, București, Sofia și Atena să fie complet legate pe autostradă, mai ales că vecinii de la sudul Dunării deja lucrează pe câteva tronsoane. Este prima autostradă pe care o proiectăm la frontiera cu Bulgaria, esențială atât pentru tranzitul turștilor, cât și pentru conexiunea cu Bucureștiul și rutele principale care pornesc din Capitala noastră.
StiriDinTurism.ro: Cum evaluați impactul noilor autostrăzi și drumuri expres asupra timpului de călătorie spre principalele stațiuni montane și balneare?
Gabriel Budescu: Cel mai important aspect pentru turiștii care vor utiliza șoselele de mare viteză îl reprezintă, fără dubiu, siguranța lor și a familiei. Autostrăzile înseamnă mai puține accidente și victime, economie de timp pentru că nu se mai stă în coloane și, evident, costuri mai mici.
De exemplu, Studiul de Fezabilitate pentru Autostrada A8 indică o reducere cu peste 40% a duratei de călătorie, mai ales pe sectoarele unde drumurile naționale sunt la o distanță considerabilă față de traseul A8.
Autostrada Transilvania, în avans
StiriDinTurism.ro: Unde se înregistrează cele mai mari întârzieri în implementarea proiectelor aflate în responsabilitatea CNIR?
Gabriel Budescu: Șantierele CNIR nu sunt întârziate, dimpotrivă, suntem în avans pe Autostrada Transilvania și am reușit demararea lucrărilor pe A8 cu trei luni înainte de termenul contractual.
Pe de altă parte în procedurile de achiziții publice apar o serie de variabile precum contestațiile care pot întârzia destul de mult semnarea contractelor și, implicit, durata unui proiect.
StiriDinTurism.ro: În ce stadiu este proiectul A3 Ploiești-Brașov, foarte important pentru legătura rapidă cu stațiunile de pe Valea Prahovei?
Gabriel Budescu: În 2025 am preluat un proiect efectiv blocat de doi ani, iar anul acesta am găsit soluția pentru reluarea investigațiilor de teren, necesare finalizării Studiului de Fezabilitate.
În această vară, am întâmpinat unele dificultăți din cauza unor probleme legate de traseul/interferența unor conducte de carburant în zonele propuse pentru foraje, dar și o mobilizare insuficientă a Proiectantului.
Ținem foarte mult la calitatea documentației pentru ca următorul pas, etapa de lucrări să înceapă pe o bază solidă, mai ales că vom discuta despre un proiect de o complexitate tehnică ridicată și o valoare semnificativă, de câteva miliarde de euro. Esențial, în această etapă este să rezolvăm aspectele ce fac obiectul contractului.
7-8 variante de traseu pentru autostrada care ne duce mai repede în Bulgaria
StiriDinTurism.ro: Drumul de mare viteză București-Giurgiu este primul drum rapid care se proiectează la frontiera cu Bulgaria. Când va fi stabilită varianta finală de traseu?
Gabriel Budescu: Cel mai probabil vom avea Autostradă de la București la Giurgiu, dar fundamentarea tehnico-economică, autostradă sau drum expres va fi parte a contractului pentru Studiul de Fezabilitate. În scurt timp vom avea câteva variante de traseu, probabil 7-8 variante.
StiriDinTurism.ro: Există o analiză de trafic dedicată fluxurilor turistice sezoniere în studiile de fezabilitate pentru noile drumuri?
Gabriel Budescu: Studiile de trafic se realizează pentru toate tipurile de trafic, de călători, de marfă etc., dar pot evidenția variații în funcție de sezonul turistic.
StiriDinTurism.ro: Colaborați cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului sau cu asociațiile de promovare turistică regională pentru stabilirea priorităților rutiere?
Gabriel Budescu: Compania Națională de Investiții Rutiere colaborează cu toate instituțiile/entitățile implicate și interesate de dezvoltarea infrastructurii de transport, dar strategia este apanajul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
O rețea modernă de transport duce la creșterea numărului de turiști
StiriDinTurism.ro: Cum evaluați importanța proiectelor CNIR pentru creșterea numărului de turiști în zonele pe care acestea le traversează?
Gabriel Budescu: Infrastructura de transport contribuie semnificativ la dezvoltarea economică a regiunilor, atragerea unor noi investiții, inclusiv în infrastructura turistică și facilitarea accesului turiștilor către obiectivele principale.
O rețea modernă și conectată va duce, cu siguranță, la creșterea numărului de turiști, durata călătoriei și accesibilitatea fiind componente esențiale atunci când se programează un circuit turistic, un sejur etc. Efectele maximale se văd, evident, după finalizarea coridoarelor de transport.
StiriDinTurism.ro: Când vor fi gata primele loturi de autostrăzi sau drumuri gestionate exclusiv de la zero sub egida CNIR ?
Gabriel Budescu: Cel mai avansat proiect pe care îl derulează Compania este contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3C2 Chiribiș-Biharia pe Autostrada A3-Transilvania. Șantierul a ajuns la aprox. 70%, mobilizarea constructorului român este foarte bună și suntem încrezători că vom reuși deschiderea circulației pe cei aproape 30 de kilometri înainte de termenul contractual, mai 2027, poate chiar până la sfârșitul anului dacă toamna va fi foarte blândă și se va putea lucra cât mai mult posibil.
Au început în forță și lucrările pe primul tronson de autostradă care se construiește în județul Harghita, lotul 1D Joseni-Ditrău pe Autostrada A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț, aici termenul de execuție este de 24 de luni și sperăm să reușim și în acest caz, devansarea lui.
Transparență în licitații
StiriDinTurism.ro: Cum este asigurată transparența în atribuirea contractelor de proiectare și execuție?
Gabriel Budescu: Transparența în atribuirea contractelor de proiectare și execuție nu este o opțiune, ci o certitudine asigurată prin digitalizarea, standardizarea și publicitatea procesului de achiziție.
Toate contractele se atribuie în urma desfășurării licitațiilor prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și cu publicarea anunturilor de participare și atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Astfel, se asigură transparență și acces egal pentru toți operatorii economici interesați să participle la procedurile de atribuire a contractelor organizate de CNIR SA.
Nu în ultimul rând, avem atât verificarea ex-ante a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), cât și controlul ex-post a Direcției Generale Programe Europene Transport, din cadrul MTI.
StiriDinTurism.ro: Întâmpinați blocaje birocratice sau exproprieri care pot întârzia deschiderea unor segmente de drum vitale pentru sezonul turistic estival sau de iarnă?
Gabriel Budescu: Pentru cei aproape 30 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, pe care îi vom inaugura în câteva luni, nu vorbim de întârzieri, ci dimpotrivă de finalizare înainte de termen pentru că am stabilit și parcurs din timp toate detaliile necesare deschiderii.
De asemenea, pentru Autostrada A8 noi am pus șantierul la dispoziția constructorilor, înainte de termenul prevăzut și intrarea în sezonul rece, tocmai pentru a accelera lucrările, deci exproprierile sunt finalizate și nu pot constitui un motiv de întârziere.
StiriDinTurism.ro: Cum vă coordonați calendarul lucrărilor pentru a evita blocaje majore de trafic în perioadele de vârf turistic (sărbători, sezon estival)?
Gabriel Budescu: Lucrările pe care le desfășurăm în această perioadă pe Autostrada Transilvania și pe Autostrada Unirii nu impun restricții semnificative pe drumurile naționale care intersectează traseul autostrăzilor. Camioanele/ utilajele care aprovizionează șantierul nu duc la formarea de ambuteiaje pentru că se deplasează pe drumurile tehnologice. De exemplu, pe A8 constructorul își produce cele aprox. 600 de grinzi în șantier.
CNIR a cerut constructorilor să finalizeze parcările cu cel puțin 6 luni înainte de recepția lucrărilor
StiriDinTurism.ro: Vor fi incluse în noile proiecte parcări moderne, spații de servicii și puncte de informare turistică integrate pe pe traseele gestionate de companie?
Gabriel Budescu: Toate proiectele de autostradă și drum expres pe care le derulează CNIR au prevăzute în Caietele de Sarcini (Cerințele Beneficiarului) amenajarea spațiilor de servicii moderne, cu parcări de scurtă și lungă durată, dotările necesare pentru încărcarea vehiculelor electrice și alte facilități, inclusiv spațiu suficient pentru extindere.
În plus, noi am cerut constructorilor să finalizeze parcările cu cel puțin 6 luni înainte de recepția lucrărilor, tocmai pentru a evita situații neplăcute, precum cele din prezent, în care pe zeci de kilometri de autostradă nu găsești o parcare sau benzinărie.
După finalizare, parcările vor fi concesionate, iar viitorul concesionar are posibilitatea să desfășoare mai multe tipuri de activități comerciale, cu acordul prealabil al CNIR, deci ar putea amenaja și astfel de puncte de informare.
StiriDinTurism.ro: Aveți în plan montarea de panouri informative maro (semnificație turistică) pentru obiectivele culturale și istorice de pe noile rute?
Gabriel Budescu: Conform STAS 1948, normativul care reglementează montarea de indicatoare și mijloace de semnalizare rutieră, indicatoarele de informare/promovare turistică nu se montează pe autostrăzi și pe drumurile expres, ci pe drumurile naționale. Vom avea în vedere acest aspect în cazul drumurilor noi.
Jurnalist
Sunt absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism a Universității Spiru Haret din anul 2005. Lucrez în presă de peste 20 de ani, fie că este vorba de presă scrisă, radio, televiziune sau presă online. M-am specializat pe aproape tot ce înseamnă Economie, Macroeconomie și Finanțe. Turismul îmi este cel mai drag, deoarece rezonează cu cel mai mare hobby al meu: călătoriile. Iubesc să descopăr lumea, iar până acum am vizitat 35 de țări. Nu cred că pot alege o destinație preferată anume, toate pot fi frumoase. Important e să le descoperi la pas, cu răbdare. Mă poți contacta la redactie[at]stiridinturism.ro