Eturia și Răzvan Pascu se despart. Finalul unui parteneriat de 11 ani
Agenția de turism Eturia și consultantul Răzvan Pascu încheie colaborarea începând cu 1 ianuarie 2027, după mai bine de un deceniu de activitate comună. Decizia a fost luată în urma unor diferențe de viziune privind managementul grupurilor și direcția de dezvoltare a viitoarelor proiecte turistice. (Stire actualizată)
Parteneriatul se oprește oficial la finalul anului 2026. Conform declarațiilor publice făcute de Răzvan Pascu, decizia despărțirii nu a fost una de moment, ci o hotărâre analizată și discutată de-a lungul mai multor luni. Motivul principal al separării constă în apariția unor divergențe de perspectivă referitoare la modul în care trebuie gestionate grupurile turistice, precum și la direcția strategică pe termen lung. Consultantul a exclus orice posibilitate de a relua colaborarea cu agenția după data limită stabilită.
Ce spune agenția
Într-un comunicat de presă remis astăzi, agenția Eturia clarifică și condițiile separării de influencerul Răzvan Pacu. Agenția precizează că "în timp ce decizia de a merge mai departe separat exista și fusese agreată de comun acord, la nivel de principii generale, modul în care această decizie a fost comunicată public ne-a luat prin surprindere.”
Agenția a transmis că încetarea acestui parteneriat nu va afecta în niciun fel calitatea serviciilor Eturia, condițiile de călătorie sau buna desfășurare a vacanțelor contractate. Toate proiectele și programele noastre continuă la aceleași standarde de profesionalism, seriozitate și atenție la detalii.
Eturia declară că a luat decizia de a întrerupe colaborarea cu Răzvan Pascu la finalul lui 2025, propunându-i, în calitate de partener, “un plan de continuitate pentru programele contractate și care urmau să se desfășoare în 2026” și motivând decizia prin diferențe de viziune de business și priorități divergente.
Conform declarațiilor Eturia, prioritățile agenției au fost și vor rămâne aceleași: “excelența și asigurarea fluidității operaționale, calitatea serviciilor oferite clienților noștri și, mai presus de orice, siguranța turiștilor. Acestea sunt principiile pe care am construit compania încă de la început și pe care le păstrăm neschimbate. Din respect pentru această construcție, ne dorim să tratăm acest moment cu echilibru și grijă față de clienții noștri,” transmite comunicatul de presă al agenției.
Eturia este o agenție de turism din 𝐭𝐨𝐩 𝟏𝟎 în România, cu o echipă de 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭𝐢, care gestionează anual vacanțele a peste 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢.
Jurnalist
Sunt Ion-Oroles Manolache, jurnalist și fotoreporter. Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.