Harghita, Regiune Gastronomică a Europei în 2027
Județul Harghita, desemnat oficial „Regiune Gastronomică a Europei” pentru anul 2027, a lansat noi programe de finanțare și dezvoltare. Obiectivul asumat de oficialități este crearea unor lanțuri scurte de aprovizionare, prin care ingredientele fermierilor autohtoni să fie achiziționate și utilizate direct de sectorul ospitalității.
Al doilea județ din România cu statut european
Harghita a primit această distincție din partea Institutului Internațional pentru Gastronomie, pe baza dosarului de candidatură „Harghita - masa în familie”. Astfel, devine a doua regiune din România recunoscută la acest nivel, după Sibiu în 2019. Autoritățile subliniază că pregătirea pentru anul 2027 necesită un sprijin concret pentru întărirea legăturii dintre agricultura locală și restaurante. În acest fel, banii cheltuiți de turiști vor putea rămâne în economia județului.
Alimente sigure
Strategia vizează stimularea asocierii dintre micii producători și antreprenorii din turism, pentru a reduce dependența de materii prime de import. Un element central este atestatul „Produs Secuiesc”. Această marcă înregistrată garantează proveniența și caracterul artizanal pentru o gamă variată de alimente: brânzeturi maturate, mezeluri tradiționale fără aditivi, dulcețuri, miere, siropuri din fructe de pădure și pălincă de prune.
Meniuri cu identitate și ferme deschise turiștilor
Pregătirile se bazează pe noi inițiative practice. Programul Signature Dish propune 45 de rețete istorice (secuiești, maghiare, armenești și românești) pe care restaurantele sunt încurajate să le includă în meniuri, pentru a oferi turiștilor gusturi cu adevărat locale. O a doua inițiativă, Open Farm, va deschide porțile fermelor și procesatorilor pentru vizitatori. Preparatele specifice vor fi publicate din toamnă într-o carte dedicată, iar fermele și locațiile HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) partenere vor figura pe o hartă turistică oficială.
Certificare și extindere de la vest la est
Al treilea pilon al programului este atestatul Myrmidone (numit după un fluture rar, strict protejat în zona Gheorgheni), care va fi acordat exclusiv unităților gastronomice axate pe sustenabilitate și ingrediente autohtone. Prezența fluturelui certifică mediul natural curat al județului, reflectat direct în calitatea hranei. Modelul Harghitei a inspirat deja și alte regiuni: Banatul și Dobrogea și-au depus candidaturile pentru titlul european în 2028, respectiv 2029, cele trei zone semnând acorduri de colaborare și sprijin reciproc.
Jurnalist
Sunt Ion-Oroles Manolache, jurnalist și fotoreporter. Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.