Nava-școală „Mircea" a pornit spre New York pentru a marca 250 de ani de la fondarea Statelor Unite
Velierul românesc va traversa Atlanticul și va participa la cea mai mare adunare de nave cu pânze organizată vreodată, în portul New York, de Ziua Independenței americane. Nava-școală a Marinei Române „Mircea" a plecat joi din Portul Constanța, într-un marș internațional de instrucție care o va purta până pe coasta de est a Statelor Unite, potrivit Agerpres. Destinația centrală este New York, unde velierul va participa la evenimentul „Freedom 250" - o celebrare maritimă de amploare organizată pentru a marca 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii.
Călătoria, programată între 16 aprilie și 16 septembrie 2026, include escale în cinci porturi americane: Miami (sosire estimată pe 13 iunie), Norfolk, Baltimore, New York și Boston. „Mircea" va sosi în portul New York de Ziua Independenței, pe 4 iulie, și va rămâne andocată timp de patru zile înainte de a continua spre ultima oprire, Boston. Pleacă de pe coasta americană pe 16 iulie.
O navă cu o istorie de aproape nouă decenii
Construită în 1938 la Hamburg, pentru Marina Română, „Mircea" este un velier cu trei catarge, cu o lungime de 82 de metri și o suprafață velică de 1.750 de metri pătrați, distribuită pe 23 de vele. La bord se află un echipaj de 80–89 de membri și între 120 și 140 de cadeți - viitorii ofițeri ai flotei militare române.
Nava face parte dintr-o familie de cinci veliere identice construite în aceeași perioadă în șantierele germane. Patru dintre ele sunt încă în serviciu activ: „Eagle" (SUA), „Sagres" (Portugalia), „Mircea" (România) și „Gorch Fock" (Germania). Tocmai aceste patru nave vor concura, la finalul evenimentului, într-o cursă de la New York la Boston pentru „Five Sisters Cup" - un trofeu realizat de casa Tiffany, aflat în posesia echipajului german din 1976.
Prezență diplomatică la plecarea din Constanța
La ceremonia de plecare din portul Constanța a participat comandorul Justin Dargan, atașatul naval al Ambasadei SUA în România. Ambasadorul american Darryl Nirenberg a transmis un mesaj în care a subliniat semnificația participării: „Pe măsură ce America se pregătește să celebreze cea de-a 250-a sa aniversare, așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm nava «Mircea» și echipajul său în Statele Unite pentru această sărbătoare istorică. Participarea României la inițiativa «Freedom 250» subliniază puterea durabilă a parteneriatului nostru și a patrimoniului nostru maritim comun, în timp ce națiunile aliate se reunesc pentru a onora angajamentul nostru față de libertate și democrație."
România, printre cele 30 de națiuni prezente
„Mircea" nu va fi singura navă militară cu prezență simbolică la New York. Evenimentul Sail4th 250 va aduna peste 50 de veliere de clasă A și B din cel puțin 30 de țări, printre care Argentina, Canada, Chile, Columbia, Ecuador, Franța, Germania, India, Indonezia, Italia, Țările de Jos, Peru, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Uruguay și Statele Unite, reprezentate de velierul-școală „Eagle" al Gărzii de Coastă.
Parada internațională de veliere din 4 iulie va fi transmisă în direct pe canalele NBC din întreaga Americă. Pe lângă veliere, evenimentul va include o Revistă Navală Internațională cu peste 40 de nave militare aliate, o paradă aeriană cu mai mult de 100 de avioane conduse de Blue Angels - echipa acrobatică a Marinei SUA - și focurile de artificii Macy's, ajunse la ediția a 50-a.
„Mircea" a mai participat la edițiile anterioare ale acestui tip de eveniment din New York, cunoscut sub denumirea istorică de OpSail. De această dată, nava românească va traversa Atlanticul pentru cea mai amplă celebrare maritimă din istoria Statelor Unite.
Jurnalist
Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.