Știri din Turism

Șantier la Parcul Brâncuși din Târgu Jiu

Investiție de 20 de milioane de euro la Parcul Central din Târgu Jiu, spațiul care păstrează o parte esențială din moștenirea lui Constantin Brâncuși, intră în reabilitare anul acesta printr-un proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. Momentul se leagă direct de 2026, instituit prin lege drept „Anul Constantin Brâncuși”, la 150 de ani de la nașterea artistului.

De Ion-Oroles Manolache · Actualizat 2 minute de citit
Parcul Central din Târgu Jiu
Parcul Central din Târgu Jiu intră în reabilitare anul acesta printr-un proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro.

Reabilitare în trei etape, cu fonduri europene

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional și cuprinde trei componente: reabilitarea zonei de nord, a zonei de sud și intervenții pe Aleea Scaunelor. Reabilitarea vizează refacerea aleilor, un sistem nou de iluminat public pe întreaga suprafață, replantări și irigații, plus înlăturarea arborilor considerați periculoși. Pentru Aleea Scaunelor, autoritățile locale estimează că lucrările vor fi demarate spre finalul acestui an și vor avea un termen de execuție mai scurt, dată fiind valoarea mai redusă a proiectului. Parcul Central se închide pe durata lucrărilor, însă Aleea Scaunelor va rămâne accesibilă în acest an. Începerea lucrărilor a fost ușor întârziată din cauza condițiilor meteo din ultimele luni.

Parcul Central, reabilitat până în 2027

″Ținând cont că 2026 este un an deosebit, Anul Constantin Brâncuși, am demarat procedurile de licitație și le-am și finalizat pentru cele două părți laterale, nu și pentru Aleea Scaunelor, urmând ca spre sfârșitul acestui an să avem ordin de începere și pentru Aleea Scaunelor, care este un proiect cu o valoare mai mică și care se poate realiza într-un termen mai redus de timp. Deja am emis ordinul de începere pentru lucrările pe zona de nord a Parcului Central, vom emite în perioada imediat următoare și pe partea de sud și noi vrem să credem că în 2027, adică peste un an și jumătate, că vom avea în Parcul Central, care adăpostește o parte din operele lui Constantin Brâncuși, o grădină publică așa cum merită Constantin Brâncuși și operele pe care ni le-a lăsat la Târgu Jiu″, a precizat pentru Agerpres, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Expoziție Brâncuși la MNAR

2026 devine „Anul Constantin Brâncuși”, marcând 150 de ani de la nașterea sculptorului. În paralel cu pregătirile din Târgu Jiu, anul aniversar aduce și proiecte expoziționale. Expoziția „BRÂNCUȘI 150 – Brâncuși ne privește pe toți”, găzduită de Muzeul Național de Artă al României în perioada 12 – 22 februarie 2026, este prezentată ca o incursiune în viața și opera sculptorului. Expunerea este gândită ca o peliculă de film, în care secvențele urmăresc anii decisivi ai vieții sale, îmbinând fotografii de epocă și documente rare cu aforismele lui, traduse în română, franceză și engleză.

Distribuie:
Ion Oroles Manolache
Ion-Oroles Manolache

Jurnalist

Sunt Ion-Oroles Manolache, jurnalist și fotoreporter. Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.