Turiști evacuați cu plăcile de surf din Bali
Ploile torențiale au paralizat porțiuni majore din celebra insulă indoneziană Bali, provocând inundații severe în capitala provinciei, Denpasar, și în districtul turistic Badung. Sute de persoane, inclusiv zeci de turiști străini, au fost evacuate marți din calea apelor. Autoritățile și localnicii au folosit bărci pneumatice, plăci de surf și caiace pentru a ajunge la cei sinistrați.
Vacanțe compromise și zboruri deviate
Apele au înghițit infrastructura locală, inundând cafenele, benzinării, dar și hoteluri și vile din destinații populare precum Kuta, Legian, Seminyak și Canggu. Din cauza situației critice, aproximativ 30 de turiști străini au fost evacuați, o parte fiind relocați în alte unități de cazare, în timp ce alții au decis să se întoarcă acasă. Vremea extremă a afectat și traficul aerian: două zboruri internaționale au fost deviate, iar alte trei au înregistrat întârzieri pe aeroportul din Bali.
Pentru mulți vizitatori, planurile de vacanță au fost ruinate. „Am venit să vizităm grădina zoologică din Bali (...), vrem să vedem elefanții, dar din cauza inundațiilor, e imposibil”, a mărturisit pentru AFP Briana Palacios, o turistă de 28 de ani din Mexic.
Evacuări nocturne și case sub ape
Aproximativ 350 de persoane au fost nevoite să se refugieze temporar în adăposturi, deși, din fericire, nu a fost înregistrat niciun deces. În cartierul Sanur, locuitorii au fost surprinși de viituri în miez de noapte.
Made Nana, o locuitoare de 38 de ani, a povestit coșmarul trăit: „M-am trezit pe la 3 dimineața (...). Vecinii mei strigau: «inundație, inundație». În acel moment, apa intrase în cameră. Salteaua s-a udat, frigiderul a fost scufundat. Am pus o parte din lucruri la etaj”.
Echipele de intervenție, sprijinite de armată, au acționat continuu. I Gusti Ketut Kartika Udayana, coordonator în cadrul Agenției de Gestionare a Dezastrelor (BPBD) din Denpasar, a detaliat situația de pe teren: „Mulți locuitori au ales să rămână acasă în timp ce noi evacuam. Adâncimea apei variază, nivelul cel mai înalt ajungând până la brâu în zonele mediane”.
Sirene de alarmă și apel la vigilență
Deși vârful sezonului ploios a trecut, meteorologii avertizează că ploile persistente vor continua până la începutul lunii aprilie, acesta fiind unul dintre cele mai extreme sezoane musonice din istoria recentă a insulei. Pe râul Badung, cele șase sirene de avertizare au fost declanșate pentru a alerta populația.
I Gede Agung Teja Bhusana Yadnya, înalt responsabil al agenției locale pentru gestionarea catastrofelor, a cerut populației să coopereze:
„Directiva este să rămânem vigilenți cu privire la evoluția situației. Sirena funcționează bine. Azi dimineață la ora 3:00 a sunat o dată, apoi a pornit din nou în jurul orei 8:30, ceea ce înseamnă că apa râului creștea din nou”.
Autoritățile au îndemnat turiștii să își adapteze itinerariile, să lase timp suplimentar pentru deplasările către aeroport și să urmărească avertizările meteorologice oficiale.
Jurnalist
Sunt Ion-Oroles Manolache, jurnalist și fotoreporter. Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.