Beach, Please! revine la Costinești cu cea mai mare ediție și deschide stațiunea NIBIRU
Beach, Please!, cel mai mare festival de muzică urbană din Europa, revine la Costinești între 8 și 12 iulie 2026 pentru ediția aniversară cu numărul cinci. Evenimentul din acest an reprezintă și momentul care marchează deschiderea oficială a NIBIRU, cea mai ambițioasă stațiune privată de divertisment construită pe litoralul românesc.
O reuniune de renume
Afișul din 2026 reunește unele dintre cele mai sonore nume ale muzicii urbane internaționale. Future, Yeat, Don Toliver, Tyla, Quavo și Nemzzz se numără printre artiștii care vor urca pe scenele festivalului. Miza producției este pe măsură: scena principală include circa 1.100 de metri pătrați de ecrane LED și o structură care depășește 70.000 de piese de schelă, de patru ori mai mult decât în edițiile precedente.
Pe lângă starurile globale, Beach, Please! păstrează rețeta care i-a adus notorietatea: un mix între nume internaționale și artiști care definesc scena trap românească. Unul dintre momentele cele mai așteptate este reuniunea pe aceeași scenă a lui Ian și Azteca, doi dintre cei mai influenți artiști ai genului din România, a căror revenire împreună a stârnit un interes masiv în comunitatea de fani.
NIBIRU, stațiunea care schimbă paradigma litoralului
NIBIRU nu este doar locul de desfășurare al festivalului, ci un proiect de sine stătător, dezvoltat pe o suprafață de 210.000 de metri pătrați, integral din capital privat, fără finanțare guvernamentală. Stațiunea funcționează ca un ecosistem de divertisment, cultură, sport, retail și gastronomie, cu peste 150 de evenimente programate pe durata verii.
Potrivit datelor comunicate de organizatori, proiectul estimează un impact economic anual de peste 300 de milioane de euro în economia județului Constanța și aproximativ două milioane de vizite în primul sezon. Festivalul Beach, Please! contribuie separat cu un impact estimat la circa 100 de milioane de euro. Aproximativ 80% dintre furnizori sunt companii românești.
„Beach, Please! nu seamănă cu niciun alt festival muzical din lume. Stațiunea NIBIRU își deschide porțile odată cu începerea celui mai mare festival muzical din Europa, care acum este doar primul dintre marile evenimente ce vor fi găzduite aici", a declarat Andrei Șelaru (Selly), fondatorul festivalului și cofondatorul NIBIRU.
Din 16 iulie, stațiunea își continuă programul zilnic până la finalul lunii august, cu acces gratuit pe promenada centrală în limita capacității disponibile. Afișul verii la NIBIRU îi include pe Timbaland, Busta Rhymes, Fat Joe, Ozuna și Nicky Jam.
O creștere cu 35.000 de oameni la linia de start
Lansat în 2022 pe plaja din Costinești cu o distribuție exclusiv românească și aproximativ 35.000 de participanți, Beach, Please! a crescut accelerat de la o ediție la alta. În 2023, odată cu intrarea primelor nume internaționale - DaBaby, Central Cee, 6ix9ine - festivalul a atras peste 150.000 de oameni. Ediția din 2024, cu Travis Scott cap de afiș, a consemnat un total de peste 510.000 de prezențe. Anul trecut, cu A$AP Rocky, 21 Savage și Young Thug, organizatorii au raportat peste 500.000 de participanți și un vârf de prezență simultană de 155.000 de persoane, cifre care au plasat evenimentul în topul festivalurilor europene.
Măsuri de securitate și campanie antidrog
Pentru ediția din 2026, organizatorii anunță o infrastructură de securitate extinsă: 1.000 de agenți de pază, două spitale mobile, trei ambulanțe private și cel mai complex sistem de monitorizare video de la un eveniment din România, cu peste 150 de camere de supraveghere. Jandarmeria Mobilă „Tomis" acționează zilnic alături de Poliție, ISU, Garda de Coastă și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, cu filtre de control pirotehnic și antiterorist în zona de acces.
Campania antidrog „Păstrează-ți amintirile curate" aduce și anul acesta mesaje anti-consum difuzate pe ecranele scenelor, susținute de mai mulți artiști prezenți în festival. Accesul minorilor sub 14 ani este interzis.
Transport și bilete
Organizatorii pun la dispoziție 100 de autobuze și microbuze care acoperă 13 stații, de la Constanța până la Olimp, la un tarif unic de 25 de lei. Sunt disponibile și transferuri directe de la Aeroportul Henri Coandă, la 150 de lei de persoană, cu plecări programate pe tot parcursul zilei. Biletele de festival sunt nominale și netransferabile, iar accesul se face pe baza actului de identitate.
Vânzarea anticipată pentru ediția din 2027 începe chiar din 8 iulie, la ora 19:00, cu bilete la prețul de 59 de euro pentru acces general, disponibile în număr limitat.
Jurnalist
Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.