Știri din Turism

Troia, atracția redescoperită în Turcia odată cu filmul «Odiseea»

Lansarea în cinematografe a filmului „Odiseea", regizat de Christopher Nolan, readuce în atenția publicului geografia descrisă în epopeile lui Homer. În apropierea orașului Çanakkale din nordul Mării Egee se află situl arheologic atribuit cetății antice Troia, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1998.

De Ion-Oroles Manolache 3 minute de citit
Replică a calului troian
Situl arheologic Troia, lângă Çanakkale; replica de lemn a calului troian întâmpină vizitatorii la intrare.

Ce a mai rămas din cetatea antică

Ceea ce vizitatorii pot vedea astăzi sunt ruinele originale, așa cum au fost descoperite. Situl cuprinde straturile suprapuse a nouă așezări succesive, numerotate de arheologi Troia I-IX, dintre care straturile VI și VII sunt asociate cu perioada războiului troian descris de Homer.

Potrivit National Geographic, aproximativ 90% din suprafața principală a sitului a fost deja excavată. Rüstem Aslan, profesor la Universitatea Çanakkale Onsekiz Mart și coordonator al săpăturilor de peste 40 de ani, subliniază că nicăieri altundeva în Mediterana nu se găsesc ruine atât de bine conservate din Epoca Bronzului Târziu, cu excepția Santorini, acoperit de cenușă vulcanică.

Muzeul Troia

Vizitatorii pot parcurge Muzeul Troia, care expune aproximativ 2.000 de artefacte din Epoca Bronzului, alături de tranșeea lui Schliemann, punctul din care arheologul german a început, în 1871, primele săpături pe colina Hisarlık. La intrarea în sit se află o replică a calului troian, în timp ce o altă machetă, folosită în filmul „Troy" din 2004, poate fi văzută în portul din Çanakkale.

Cum ajunge un turist român la Troia

Accesul se face, de regulă, prin Istanbul. Distanța rutieră dintre Aeroportul Istanbul și zona Troia este de aproximativ 300 km, parcursă în circa trei ore și jumătate cu mașina sau prin curse de autobuz către Çanakkale. Există și zboruri interne Istanbul-Çanakkale, cu durată de aproximativ o oră. Din centrul orașului Çanakkale, microbuzele marcate „Truva" sau „Troy" pleacă la intervale orare din stația Cuma Pazarı, iar drumul până la sit durează 30-45 de minute.

Călătoria poate continua spre țărmurile istorice ale orașului Assos și spre insula Bozcaada, iar mai la sud, către Ayvalık și Cunda, cunoscute pentru atmosfera relaxată a litoralului. Traseul spre Izmir deschide acces către Çeşme, Alaçatı și Urla, zone cu podgorii boutique și restaurante recunoscute de Ghidul Michelin, în timp ce Bodrum, Datça, Marmaris și Fethiye rămân puncte de plecare pentru Croaziera Albastră.

Antalya, lider mondial la plaje cu Steagul Albastru

Riviera Turcească rămâne una dintre destinațiile căutate pentru rezervările de ultimă oră, favorizată de peste 300 de zile însorite pe an. Antalya concentrează 232 de plaje certificate cu Steagul Albastru, cel mai mare număr înregistrat de o singură destinație la nivel mondial. Stațiunile Belek, Kemer și Side dispun, la rândul lor, de facilități de wellness și infrastructură sportivă la standarde internaționale.

Trei plaje din regiune – Belek, Gündoğdu și Kadriye – au fost incluse în clasamentul realizat de TUI, unul dintre cei mai mari operatori de turism din Europa, pe baza unor criterii științifice privind cele mai bune plaje din lume. Turcia ocupă patru din primele zece poziții ale acestui top. La acestea se adaugă atracții specifice zonei, precum apele turcoaz de la Kaputaş, plaja Patara, folosită drept loc de depunere a ouălor de către broaștele țestoase Caretta caretta, sau scufundările deasupra ruinelor antice din Kekova.

Distribuie:
Ion Oroles Manolache
Ion-Oroles Manolache

Jurnalist

Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.