Știri din Turism

Turcia câștigă mai mult din turism

Turcia a obținut venituri record din turism în primele nouă luni ale anului 2026, deși numărul vizitatorilor a scăzut față de anul trecut. Încasările au ajuns la 51,3 miliarde de dolari, în timp ce România a rămas între primele zece piețe-sursă, dar cu mai puține intrări decât în 2025.

Ion Oroles Manolache

De Ion-Oroles Manolache

3 minute de citit

Mehmet Nuri Ersoy
Mehmet Nuri Ersoy, la prezentarea rezultatelor turismului turcesc pentru primele nouă luni din 2026, la Istanbul.

Venituri mai mari, mai puține vizite

Rezultatele au fost prezentate la Istanbul, pe 30 octombrie, de ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy. Veniturile au crescut cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și au atins cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pentru intervalul ianuarie–septembrie.

Trimestrul al treilea, care cuprinde lunile iulie–septembrie, a concentrat aproape jumătate din încasările perioadei. Turcia a încasat atunci 25,5 miliarde de dolari din turism, cu 5% mai mult decât în perioada corespunzătoare din 2025. Și această valoare reprezintă un record pentru trimestrul respectiv, potrivit datelor Institutului de Statistică al Turciei (TÜİK).

Numărul total de vizitatori raportat de minister a fost însă de 49,1 milioane, sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Hagia Sophia

Cheltuieli mai mari pe noapte

Cheltuiala medie pe noapte a urcat la aproape 108 dolari, cu 4,6% mai mult decât anul trecut. Vizitatorii au rămas, în medie, și ceva mai mult timp în țară.

În trimestrul al treilea, cea mai mare categorie de încasări a provenit din serviciile incluse în pachetele turistice, precum cazarea, mesele și excursiile. Au urmat cheltuielile făcute separat de vizitatori pentru mâncare, băuturi și cazare. Cheltuielile pentru servicii de sănătate au crescut și ele, cu aproape un sfert față de același trimestru din 2025. Aproape trei sferturi dintre vizitatorii din acest trimestru au venit pentru recreere, activități sportive sau culturale.

Golf în Antalya

România rămâne în primele zece piețe

În primele nouă luni ale anului, autoritățile turce au înregistrat 902.193 de intrări ale vizitatorilor cu cetățenie română, cu 6,6% mai puține decât în aceeași perioadă din 2025. România ocupă astfel locul al zecelea între piețele străine pentru turismul turcesc.

Scăderea a fost mai pronunțată în sezonul estival. Între iunie și august, numărul intrărilor din România s-a redus cu aproape 10% față de vara anului trecut, iar fiecare dintre cele trei luni a consemnat un recul. Statisticile numără intrările la frontieră, inclusiv călătoriile repetate ale aceleiași persoane, și nu exclusiv turiștii cazați în hoteluri.

Rusia, Germania și Regatul Unit conduc clasamentul piețelor-sursă. Urmează Iranul, Bulgaria, Polonia, Statele Unite, Țările de Jos și Georgia, înaintea României. Clasamentul este întocmit după intrările vizitatorilor străini, în timp ce totalul de peste 49 de milioane comunicat de minister include și cetățeni turci rezidenți în afara țării.

Noi piețe și legături aeriene

Mehmet Nuri Ersoy a asociat rezultatele cu diversificarea ofertei turistice și cu activitatea Agenției pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA). Ministerul urmărește și atragerea vizitatorilor către mai multe regiuni ale țării, pe tot parcursul anului. Ministrul a amintit că războaiele și tensiunile regionale, restricțiile din spațiul aerian și costurile mai mari ale transportului au influențat deciziile de călătorie și programele touroperatorilor.

Autoritățile turce vor continua promovarea pe piețele tradiționale și intenționează să-și intensifice prezența în Statele Unite, Canada, Asia de Est, Africa și Australia. Planurile includ colaborări cu companiile aeriene și touroperatorii pentru dezvoltarea legăturilor directe și a capacității de transport.

Distribuie

Despre autor

Ion Oroles Manolache
Ion-Oroles Manolache

Jurnalist

Contactul cu jurnalismul și fotografia l-am avut la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, iar Școala de Artă m-a învățat să privesc diferit lumea, prin limbajul vizual. Prima experiență în presă o am din timpul facultății, la ziarul Evenimentul Zilei. Am lucrat ca jurnalist și fotoreporter pentru Cotidianul.ro și CotidianulHD.ro. Știridinturism.ro mă împinge să explorez noi perspective. Pentru mine, a călători înseamnă a descoperi, însă experiența capătă sens și împlinire atunci când este împărtășită. Sursele mele de inspirație: literatura, creațiile marilor nume ale jurnalismului, fotografiei și picturii, proiectele în care mă implic, oamenii și poveștile lor. Caut să fiu o prezență discretă, să respect momentele și faptele fără să le influențez în vreun fel. Este esența actului jurnalistic. Astfel, creația vizuală și narativă va fi percepută ca adevărată în momentul revederii de peste ani, iar emoțiile trăite vor fi autentice, ca o întoarcere reală în timp.

Abonează-te la newsletter

Primește cele mai importante știri direct în inbox.

Prin abonare, ești de acord cu politica de confidențialitate.

Citește în continuare

Destinatii

Rumeli Hisarı – fortăreața care a „închis” Bosforul

Privită de pe apele Bosforului, Rumeli Hisarı pare mai degrabă decorul unui film medieval decât o fortificație aflată în mijlocul Istanbulului modern. Cele trei turnuri monumentale, zidurile care urcă pe versant și poziția strategică deasupra strâmtorii spun însă povestea unuia dintre cele mai importante momente din istoria orașului: pregătirea cuceririi Constantinopolului de către sultanul Mehmed al II-lea, în 1453.

De Ovidiu Andrei · 12 min de citit