Știri din Turism
BREAKING NEWS Stiri

Christian Tour vine cu 4 tipuri de oferte în Black Friday 2026

Vacanțe la prețuri reduse cu până la 65% pentru sejururi și circuite în Europa și țări exotice precum și croaziere cu discount, vouchere de călătorie ce pot fi achiziționate cu reduceri considerabile precum și un număr limitat de vacanțe ce pot fi achiziționate cu doar 1 euro sunt principalele noutăți pe care le aduce Christian Tour în campania Black Friday 2026, disponibilă pe site, în agențiile proprii și prin parteneri.

ovidiu-andrei

De Ovidiu Andrei

3 minute de citit

plaja exotica cu inscriptie black friday pe nisip
“Prin ofertele pregătite, ne dorim să venim în întâmpinarea tuturor nevoilor și dorințelor călătorilor români; tocmai de aceea, avem și oferte pentru sejururi în destinații de plajă pentru vara 2027, reduceri pentru sezonul de iarnă, oferte speciale pentru circuitele în destinații europene, precum și în destinații exotice, discounturi pentru programele de tip croazieră, oferte speciale pentru familiile cu copii, pentru cupluri sau pentru seniori” au declarat reprezentanții companiei în exclusivitate pentru StiriDinTurism.ro. 

Când are loc campania Black Friday 2026?

Campania de Black Friday la Christian Tour ia startul vineri, pe 6 noiembrie, și va continua în weekend, până duminică, 8 noiembrie, inclusiv. Toate ofertele sunt disponibile online – pe christiantour.ro, precum și în rețeaua proprie de agenții din întreaga țară. Majoritatea ofertelor pot fi accesate și în agențiile de turism partenere.

EXCLUSIV: Verifică în primul comparator de oferte turistice Black Friday ce au afișat principalele agenții din România.

Ce reduceri acordă Christian Tour de Black Friday?

Discountul maxim acordat de Christian Tour în campania Black Friday este de 65% pentru sejururile din vara 2027. Totodata, cel mai mic preț disponibil pentru o vacanță este de 1 euro, sumă care acoperă 7 nopti de cazare pentru o persoana în câteva destinații din Grecia, în limita locurilor disponibile și în anumite condiții ce pot fi consultate pe site sau în agenții.

Agenția derulează și o ofertă de tip „Plătești 1, merg 2” care se aplică la o serie de hoteluri din Grecia și oferă gratuitate la cazare pentru copii la anumite unități din Bulgaria. De Black Friday agenția aplică extra-discounturi și la anumite unități de cazare din Turcia, despre care reprezentanții companiei spun că sunt hoteluri foarte bune, pe care le recomandă în mod curent turiștilor.

Christian Tour s-a gândit și la clienții indeciși. Astfel, cei care nu s-au hotărât încă unde să meargă în vacanță, pot achiziționa vouchere de călătorie Christian Tour în conditii speciale de Black Friday: achita 33 de euro per voucher, dar valoarea lui de rezervare este de 100 de euro. Acestea vor putea fi folosite doar pentru rezervări la Christian Tour. 

Interesul românilor pentru vacanțe rezervate prin Black Friday este în creștere

Reprezentanții Christian Tour spun că de la un an la altul, observă un interes tot mai mare pentru achiziționarea de vacanțe în perioada de Black Friday.

„Multi români conștientizează că o experiență într-o destinație e mai valoroasă decât un obiect pentru locuință, haine sau accesorii. Am observat că sunt români care își stabilesc din timp bugetul pentru Black Friday dedicat achiziției unei vacanțe. Interesul rămâne ridicat și în acest an și sperăm ca în ciuda contextului economic dificil pe care îl traversăm, acest interes să se materializeze în rezervarea unui pachet turistic, tocmai pentru că este o perioada excelentă pentru a face acest pas: românii au la dispozitie unele dintre cele mai mari discounturi dintr-un an, întrucat la reducerile de Early Booking se adaugă și aceste extra-reduceri de Black Friday,” au declarat reprezentanții agenției de turism Christian Tour. 
Distribuie

Despre autor

ovidiu-andrei
Ovidiu Andrei

Jurnalist

Sunt absolvent al Facultății de Litere a Universității București din anul 1999 și scriu din pasiune despre oamenii, experiențele și obiceiurile pe care le întâlnesc în călătoriile mele. În 2021 am absolvit un Master în Turism și Patrimoniu iar de atunci colaborez cu agenții de turism și organizații din această industrie din toată lumea pentru a promova destinații și experiențe memorabile pentru cei care iubesc călătoriile. Fac asta pentru că din călătorii am avut cel mai mult de învățat.

Abonează-te la newsletter

Primește cele mai importante știri direct în inbox.

Prin abonare, ești de acord cu politica de confidențialitate.

Citește în continuare